Îmi place să călătoresc şi să hoinăresc prin locuri neştiute până atunci, să mă las întâmpinată de oameni, istorii condensate în clădiri, străzi şi aerul unei părţi noi ale lumii. Îmi place deschiderea care se mijeşte în mine când pătrund, în calitate de peregrin, în aceste mici universuri fermecătoare prin textura lor de proaspăt şi de inedit.
Îmi place când pot merge pe traseele noi fără să am aşteptări şi fără judecăţi oarbe, fără critici şi nemulţumiri mărunte, doar cu uimire şi disponibilitatea de a afla cum e la ei, cum îşi trăiesc vieţile, ce-i altfel decât acasă şi în ce feluri ne asemănăm. Au fost şi geografii care m-au apăsat şi nu mi-au plăcut ca stare, cu care nu m-am putut împrieteni nicicum, dar care totuşi mi-au servit drept pricini de reflecţii serioase. Iar pentru acestea le sunt la fel de mulţumitoare ca destinaţiilor favorabile.
Îmi mai place şi dorul de casă care mă învăluie spre sfârşitul călătoriilor mele, semn că m-am născut unde mi-e bine să-mi petrec în viaţa aceasta cotidianul, iubirile şi prieteniile stabile, povestea de familie, munca şi revenirile în intimitatea aceea interioară unde sunt eu cu mine, înrădăcinată într-un trecut care e doar al meu şi mă susţine din adâncuri.
Îmi plac la fel de mult călătoriile în spaţiul mai restrâns al ţării mele, al oraşului meu, al cartierului meu şi-al străzii pe care locuiesc, căreia îi iubesc numele fiindcă-mi aminteşte de libertatea deplină a oricărui om.
Îmi plac călătoriile mele interioare, zilnice. Spaţiile colorate în emoţii vii pe care mi le pot crea după placul şi inspiraţia artistului din mine, răspunsurile neaşteptate venite brusc la dileme mai vechi, revelaţiile năprasnice care-mi zdruncină din fixare traume ce-şi trăiesc astfel sfârşiturile şi lasă loc doar seninului, bucuriilor, tinereţii luminoase ale celui trezit din răscolirile sale. Îmi place să constat că în călătoriile mele interioare mă însoţesc mai mulţi oameni decât pot lua cu mine în mersul fizic prin lume. Pe aceşti însoţitori îi văd la fel de curaţi şi reduşi la esenţe precum le sunt şi eu tovarăşă de drum. Ei mă dăruiesc cu prezenţe dintre cele mai diverse şi mă ajută să îi înţeleg mai bine pe cei ce sunt în realitatea lor umană, când îmi termin reveriile şi revin la straturile mai dense ale prezentului nostru conştient.
Pentru mine sunt mereu două feluri de lumi. În exterior, e lumea din preajmă, cu tot ce ţine de acasă, apoi e lumea largă de dincolo de-aproape, spre care mă îndrept cu aceeaşi iubire pe care o dăruiesc căminului meu. Mai există lumea evenimentelor, a celorlalţi şi lumea mea interioară, spre care călătoresc cu frecvenţa exploratorului împătimit, curiosului etern elev, călugărului prins în ritualurile sale de smerenie, omului hotărât să-şi afle zborul şi să se ştie cât mai adânc pe sine.