Marea ca poezie

Minunată întâmplare să o descopăr pe Nina Cassian şi să-i citesc memoriile chiar în timpul acestei primăveri cu drum spre mare! Las aici una dintre cele mai frumoase poezii ale ei şi câteva fotografii asortate.

 

Dialogul vântului cu marea

-Sunt călătorul ciudat,
fără chip, pe câmpiile zării.
În părul meu, păsări solemne se zbat.
Sunt marele dușman al nemișcării.

-Vântule, nu vreau răscoală. Nu încă.
Mă sperie acestă voce: tu.
Nu-mi zdrobi trupul tânăr de stâncă.
Vântule, nu. Încă nu.

-În somnuri, în sare, ai timp să te-ntorci,
în culcuș de nisipuri inerte.
Ci eu vreau să sun cu o mie de orgi,
frumoaso, triumful tău verde!

-Mă tulbur…Mușchi de apă-ncordez.
De dragoste, cânt!
Fluidă, înaltă, din albie ies
Să fiu vânt, să fiu vânt!

 

<   >