Recent, am făcut o comandă online, iar la livrare am constatat că lipsea ceva din colet. Am sunat la call center-ul site-ului cu pricina, unul de top, și m-am conversat cu o tânără care m-a luat din start la per tu. Mi s-a părut puțin cam prea mult în context, așa că eu am rămas la dumneavoastră și m-am amuzat de decalajul din comunicarea noastră. La celălalt capăt al firului, abordarea a rămas aceeași, probabil conform unor norme de customer care degajate și moderne după care au fost instruiți toți operatorii.
Nu pot spune că m-am simțit jignită, dar parcă faza a fost cam aiurea, mai ales că sunasem din postura clientului care acum avea bătăi de cap din cauza serviciilor furnizate de ei.
***
În schimb, la coreeni am constatat o altă latură a politeții, derivată, din câte înțeleg, din confucianismul specific zonei. În filmele lor, am surprins de mai multe ori situații cu îndrăgostiți care, după ce se țin de mână, se pupă, se plimbă, se privesc topiți, își cer în sfârșit în mod expres să nu se mai adreseze unul altuia cu forme onorifice. Un fel de „simt fluturi în stomac când vă sărut” sau “iubitule, la mulți ani dumneavoastră!”. Găsesc și la noi, în literatura de dinainte de al doilea război mondial, că tinerii de aceeași vârstă își vorbesc cu dumneavoastră dacă nu se cunosc suficient de bine. Oare noi, cei de astăzi, le-am părea deplasați?
***
În lumea online-ului, am constatat tabere împărțite. Îți faci cont pe un site, te abonezi la vreun newsletter, te poți trezi cu două variante: fie un politicos Dear Mrs Tănase, de obicei pe filieră britanică, fie un prietenoso-americanizat Hello Cristiana, care câteodată sună perfect, câteodată ca nuca în perete.
***
M-am întrebat dacă abordarea asta tutuită reflectă o normalitate și modul general de gândire a tinerilor născuți după anul 2000. Millennialii (dintre care în special Generația Z, cum mi-a atras atenția o prietenă). Apoi mi-am amintit de nenumăratele dăți din activitatea mea astro când am purtat discuții cu astfel de tineri. Majoritatea au păstrat pe tot parcursul discuției un protocolar dumneavoastră, în ciuda insistențelor mele de a renunța la politețuri.
Solicit asta pentru că în cadrul unei discuții de acest gen se creează o intimitate și o familiaritate care parcă nu se potrivesc cu rezerva impusă de dumneavoastră. Cei mai mulți dintre tinerii cu care am interacționat eu și-au cerut scuze că nu se pot obișnui să mă tutuiască, așa că i-am lăsat să se exprime în largul lor și nu am văzut în asta vreo aluzie la bătrânețile mele. Deci nu, nu toată generația tânără a aruncat la gunoi formele de politețe. Mi se pare liniștitor.
***
Mă confrunt și cu situația inversă: discuții astro cu persoane mai în vârstă decât mine, pe care le întreb dacă le pot vorbi cu tu, pornind de la aceeași logică a intimității dintre astrolog și interlocutor. Nu mi-a zis nimeni până acum că ar fi o solicitare exagerată.
***
Pe mine subiectul renunțării la dumneavoastră nu mă deranjează neapărat din perspectiva vârstei. Aici mă adaptez în funcție de persoană și de raporturile dintre noi, fie că eu sunt bătrâna sau tânăra. Dumneavoastră mi se pare, însă, necesar pentru a trasa o distanță politicoasă, un respect care e pur și simplu frumos atunci când nu te cunoști personal cu omul celălalt, când nu s-a creat între voi un acord tacit de familiaritate.
Abordarea fetei de la call center nu mi s-a părut obraznică. Nu mi-a lezat orgoliul, mai ales că încă am o fire adolescentină și acum, în pragul deceniului meu care începe cu 4. Renunțarea la dumneavoastră mi s-a părut, însă, nepotrivită cu societatea românească și cu limba română. Ar fi păcat să pierdem această nuanță, care nu este atât una de limbaj, cât în special una de inteligență socială. Trebuie să simți când se cuvine să spui cuiva tu și când ar fi inadecvat de puțin.