Din câte-mi amintesc, am fost o singură dată în orașul Vaslui, pe când eram de-o șchioapă. Am pornit într-o călătorie cu tata, doar noi doi, l-alde cumătru’. Îmi lipsesc detaliile din filmul acelor zile, dar memoria mea i-a păstrat parfumul vesel, ospitalier și un fel de inocență minunată – rudele noastre din Vaslui sunt niște oameni pe care citești din prima bunele intenții.
Am mai întâlnit o sinceritate asemănătoare la columbieni, mulți ani mai târziu. Din Bogota am plecat cu principala concluzie că prin părțile acelea de lume nu pătrunsese sarcasmul, ceea ce i-a păstrat pe locuitori mai conectați la suflet decât îmi par la modul general europenii.
De la Capidava îmi amintesc niște copile blonde care ne-au însoțit printre ruinele cetății. S-au împrietenit firesc cu noi, patru visători porniți după cadre fotografice dobrogene.
În Istanbul m-a cam apăsat imaginea femeilor îmbrobodite, mergând supuse în spatele bărbaților. Asta m-a făcut ostilă pentru tot restul vizitei. O ostilitate subiectivă, desigur, răscumpărată totuși de cea mai bună prăjitură pe care am mâncat-o în viața mea lângă hotelul unde eram cazați.
Croația mi-a intrat în viață ca o brățară preferată pe care aș purta-o mereu. Călătoria aceea m-a cizelat într-un sens pe care nu îl cunoscusem până atunci.
Nu-mi vine-a crede că până acum n-am fost niciodată în Dăscălești! Am mers doar până la granița lui cu Nicoleștiul lui tataia Toader. Despărțitura dintre cele două sate vecine e trasată de cimitir, unde am mers de-atâtea ori și de unde priveam spre Dăscălești ca spre o destinație turistică plină de aventuri. Și totuși nu știu cum e să-ți umble pașii agale pe ulițele Dăscăleștiului. Am ajuns până la Satu Mare, până în Italia și până în America de Sud, dar nu am colindat nici o sută de metri prin Dăscălești, la o aruncătură de băț în vacanțele de vară buzoiene!
De la Târgu Mureș am amintiri vagi, însă revăd curățenia și disciplina din casa acelei doamne dintr-o localitate apropiată la care am dormit atunci o noapte în drumul nostru spre mai departe. Nu mai țin minte unde eram mai exact, dar știu cum mă simțeam să fiu acolo. Ca o adolescentă gata să plece la școală în haine impecabile, pregătite ordonat de cu seară.
Brăila adăpostește o parte importantă din mine și din fericirile copilăriei mele. E de ajuns să spun atât.
La Viena m-au frapat niște copăcei tunși toți la fel. Coafarea aceea la milimetru a spațiilor verzi, rigoarea de ansamblu au creat o distanță politicoasă între mine și oraș. În schimb, îmi amintesc ca o filă vie de jurnal cum a fost să împart atunci aceeași cameră cu Mari Z și să comentăm seara împreună întâmplările de peste zi.
N-o mai știți pe Mari Z? Cu ea am străbătut și străzile Barcelonei, pârtiile din Predeal și Poiană, țărmurile Mării Negre primăvara, câteva creste în Munții Rila din Bulgaria, Mărțișorul lui Tudor Arghezi din Bucureștiul nostru semi-drag, dar al nostru, că doar el ne-a adus împreună!
Stați să v-o mai arăt o dată pe Mari Z!
Prima oară am ieșit din țară acum mulți ani, ceea ce înseamnă că deja sunt în etate, cum ar spune mamaia Chira de la Plopu. Chiar alaltăieri mi-am pus la gât o eșarfă mov adusă atunci de-acolo, adică din Budapesta. Amintiri cu aromă de Dunăre.
Iubesc și Dunărea noastră, cu tot ce a sădit în mine prietenia cu Lili din Tulcea, amica mea prin corespondență din liceu.
Lisabona mă îmbrățișează în amintire ca regăsirea unei bucăți de suflet lăsată acum multe vieți în grija oceanului. Parcă a stat acolo până când am știut să o chem înapoi ca să mă reîntregească.
Din Slatina revăd cu ochii minții niște străzi în pantă și-o înserare engimatică.
La Brașov zici că am un al doilea domiciliu, sub cerul liber, deși rareori stau și peste noapte în oraș.
În Simeria și-n Retezat sunt alături de prietenii care mi-au intrat în viață ca o binecuvântare pe vremea când mă pregăteam – dar n-o știam încă – de cele mai puternice transformări din viața mea.
Anglia a fost cu un curcubeu magnific peste un câmp cu pietre sacre din Cornwall.
La Drobeta am mers de mai multe ori. Una din dăți pe vremea castanilor înfloriți.
Cea mai recentă călătorie departe de București, o revenire în Oradea la sfârșit de martie, e atât de vie în mine, că parcă încă mă duc seara la culcare în patul de acolo, iar dimineața, când ies din bloc, mă întâmpină priveliștea liniștită a cartierului de pe malul Crișului.
Mi-e tare ciudă că nu pot să cuprind aici nici 10% din locurile și atmosferele spre care m-au purtat până acum călătoriile vârstelor mele. Din suma acestor călătorii am rezultat a fi cea de azi. Sper că multe altele mă vor scrie mai departe. Nu fac trecerea în revistă de aici în scop demonstrativ, ci am simțit să notez cumva despre ce mi se întâmplă de câteva săptămâni: o reactivare simultană a impresiilor din tot soiul de călătorii.
Astrologic, pun asta pe seama conjuncției Jupiter-Neptun din Pești, care-mi vine peste Mercur natal. Percepțiile, gândurile (Mercur) îmi sunt infuzate de sinestezii (Neptun) din călătorii (Jupiter). Toate acestea m-au făcut să-mi iau la cercetat arhiva cu fotografii (Peștii și Neptun), de unde las mai jos câteva, aleatorii.
În loc de am fost acolo, aș zice am simțit viața acolo.
Ce parfum are suma călătoriilor tale?
