Pentru cine bat clopotele? O continuare

Biserica. Pentru mine, mult timp un prilej de mare angoasă, un hău în care m-a aruncat prima slujbă religioasă pe care o ţin minte cât de cât, cea de la înmormântarea tatălui meu, deşi acelui moment i-am blocat amintirea şi nu i-am păstrat decât o impresie generală. Afară se înnorase şi sta să plouă. Înăuntru […]

Nu plângeţi, că…

Am hotărât subit să scriu aceste rânduri într-un act de sinceritate deschisă pe marginea celui mai tabu subiect din viaţa mea. Căci, digerându-l de îndelungă vreme, bag de seamă că-i transformat într-un strop de înţelepciune şi-ntr-o disponibilitate de a-l împărtăşi cui i-o mai fi, poate, de folos. Când aveam 7 ani tatăl meu a murit. […]

Carte poştală

Vacanţa mare, vremea călătoriilor, ţeseri de punţi între inimi şi locuri. *** Am timpul cerurilor senine înlăuntru, Un curcubeu, apa cea mare Şi vânt din toate zările. Dintr-o călătorie cu cortul în Anglia. *** ***

Gradele anaretice: se poate preabine şi aşa!

Am spus-o des ca anecdotă astrologică celor cu care m-am întâlnit faţă în faţă, acum o scriu şi aici: până pe la 20 şi ceva de ani, cochetând cu astrologia doar prin intermediul câtorva rubrici de profil din reviste, eu am ştiut despre mine că “sunt Berbec” şi m-am simţit foarte de acord cu această […]

Brăila, Dunărea, iubirea

Mi-am petrecut în mare parte vacanţele copilăriei în Bărăganul întins şi însorit, într-un sat brăilean spre care mă ademenea mai cu seamă iubirea neînchipuit de curată pentru bunicul de acolo, un om atât de simplu, cuminte şi frumos, încât pot spune acum că a fost cel mai fidel ocrotitor al sufletului meu în acei ani. […]

În direct din studioul Retrograd

În perioada 10-15 aprilie a acestui an avem şansa să experimentăm patru retrogradări simultane: Mercur, Venus, Jupiter şi Saturn. Multe teorii se pot dezvolta pornind de la această combinaţie astrologică, însă ar fi mai practic să facem schimb de impresii de la faţa locului, pornind de la păţaniile noastre de peste zi. Mercur are legătură […]

Îţi mulţumesc, Alis!

Pe ultima sută de metri de Venus retrogradă, îmi amintesc de o întâlnire-cheie din viaţa mea, petrecută pe când aveam 25 de ani şi foarte multe conflicte interioare atât de încâlcite, încât nici nu aş fi fost în stare să le numesc. Ei bine, pe atunci am avut şansa să petrec două zile în preajma […]