De ce plâng Peştii?

Binecuvântată fie ziua în care am început să pricep atâta astrologie cât să identific în interiorul meu principiul zodiacal al Peştilor! Mi-am luat în stăpânire sau cel puţin am început să urmăresc la mine nişte circuite pe cât de prezente, cârmuitoare, pe atât de transparente, invizibile. Cred că foarte puţini Peşti ajung să vadă cât […]

Tacit. Replica Taurului.

Mă uit în zodiac la axa Taur-Scorpion şi constat, încasând pe propria piele câte o înţepătură scorpionică, ce bine-i să poţi fi, câteodată, îndărătnic, foarte simplu şi dinadins opac. Să fii Taur. Nu, în niciun caz nu e asta definiţia absolută a acestui semn, dar astfel de atitudini fac parte din armele lui, uneori binevenite, […]

Astronomie versus astrologie

Am asistat ieri seară la o dezbatere pe tema controverselor dintre astronomie şi astrologie, organizată cu intenţia de a (re)stabili între cele două discipline un teren unificator, de a aduce lămuriri legate de cât de greşită sau nu este astrologia. Îmi permit să afirm că acest conflict nu este chiar bilateral pentru că de-a lungul […]

Ultimul curaj

Pe lumea aceasta am observat două stiluri de renunţare finală: renunţarea care face ca viaţa să ţi se scurgă printre degete fără să îţi mai pese de nimic – o stare perdantă însoţită de nihilism; şi renunţarea care te face să ieşi din cercul jocurilor lumii, să accepţi prin predarea orgoliului manevrele subtile ale inexplicabilului […]

Vocaţia în astrologie

Săptămâna trecută am abordat în cadrul întâlnirii de grup subiectul carierei văzut prin filtrele unei astrograme. Sau, altfel spus, ne-am întrebat cum se poate privi o hartă natală atunci când, ca astrolog, preiei rolul de consilier vocaţional. La sugestia unei prietene, o să scriu aici un rezumat al concluziilor discuţiei noastre. În primul rând, trebuie […]

Banii în cuplu – între ce limite?

Doamnelor şi domnilor, în oglinda unor întâmplări recurente, momentan revenite în atenţie, m-am decis să împărtăşesc, ca de Mercur retrograd, o istorie personală care sper că va da la timp de gândit celor pe cale să comită greşeli similare. Astrologic, se numesc păţanii reflectate în casa a VIII-a, dar voi vorbi mai mult în afara […]

Păcăliciul

Traversăm un an cu Jupiter în Săgetător şi astfel avem ocazii din plin pentru a ne testa vigilenţa la semnalele de nesinceritate, alerta faţă de păcăleli, tăria de a sta aliniaţi la adevăr, de-a ne verifica îndoielile şi de-a ne vindeca de extraoptimism. Jupiter este considerat în mod clasic un pincipiu al expansiunii voioase, un […]

Astrologie în şpagat

Mai ceva ca de Mercur retrograd parcă se simt zilele de-acum, când Marte traversează un semn mercurian, Gemenii, şi face opoziţie cu Jupiter retrograd în Săgetător! Îl putem considera, aşadar, un fel de Mercur retrograd prin alianţă, în timp ce propriu-zis Mercur circulă vijelios prin Berbec şi nu-şi cenzurează potopul de cuvinte, dacă-l apucă. Specificul […]

În văzul lumii

Foarte mult mă duce cu gândul perioada de acum cu tranzite prin Capricorn la fenomenul de a te pomeni ţap ispăşitor. Amprentele acestea astrologice (Capricornul, Saturn, casa a X-a) însoţesc acele situaţii de viaţă când devenim expuşi în văzul larg al unei comunităţi, ca şi cum am fi pe prima pagină a ziarelor şi am […]